Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că a primit luni din parÂtea Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) trei seturi de documente, printre ele aflându-se și raportul înaintat, vineri, de șeful PoliÂției Române premieruÂlui Mihai Tudose.
MAI precizează că asÂpectele prezentate în raportul lui Bogdan Despescu vor fi analizate de Corpul de Control al ministerului, care face verificări la IGPR.
Totodată, reprezentanții ministerului condus de Carmen Dan au mai primit și solicitarea de deÂclanșare a cercetării prealabile pentru chestor Mihai Marius Voicu și chestorul Nicu DraÂgoș-Orlando, cercetările urmând a se declanșa, conform legii și procedurilÂor interne.
La MAI au fost primite și două rapoarte ale chestorului Nicu DragÂoș și comisÂarului șef Ștefan Marius, de încetare a împuteÂrnicirii pe funcțiile ocupate în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului BucuÂrești.
„Precizăm că, spre deÂosebire de modul în care au fost prezentÂate public aceste raÂpoarte ca fiind rapÂoarte de demisie, consecințele rapoarteÂlor de încetare a îmÂputernicirii sunt, conform legii, acelea că respectivii ofițÂeri vor reveni pe fuÂncțiile de bază, ocuÂpate în urma câștigăÂrii concursurilor, respectiv, funcții de adjunct în cadrul Direcției Generale de Poliție a MunicipiuÂlui București”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, remis marți MEDIAFAX.
În ceea ce privește raportul aparținând șefului Poliției CapÂitalei, competența legală de a se pronunÂța pe acesta aparține conducerii MAI în timp ce faÂță de raportul adjunÂctului, urmează să dispună conducerea PoÂliției Române, întruÂcât, potrivit legii, raporturile de servÂiciu ale acestuia suÂnt gestionate la nivÂelul acestei instituÂții.